De aproape il vezi in toata splendoarea sa. Guus Hiddink, olandezul de pe banca Rusiei, cel care si-a aratat clasa trimitindu-si acasa compatriotii, a creat o nationala care inspira teama adversarului si placere spectatorului. A folosit acelasi model brevetat in 2002, cind antrena Coreea de Sud, pe care a dus-o tot in semifinale, de Mondiale, dar acum parca e altceva. Rusii au si forta, si talent, si nici nu au avut nevoie de arbitri gen Byron Moreno pentru a ajunge aici. Mai mult, au dat peste un pervers Lubos Michel, care a inchis ochii la un penalty cit casa in prelungiri. Si era doar 1-1... Faceti diferenta intre ce 11 metri a dat slovacul la Toni, in duel cu Evra, si ce nu a dat la Zhirkov.

In fine. Despre Hiddink sint rindurile de fata. Este un tip uns cu toate alifiile. Nu stiu ce le spune alor sai in vestiare, dar se vede cum se comporta la margine. Are grija de fiecare jucator in parte, ii monteaza si-i incurajeaza tot timpul, ii cearta si-i aseaza cu mina pe cei care gresesc. Si asta nu e totul. Are „partide” speciale cu asistentul de pe partea sa, dar nu-l scapa din ochi nici pe al patrulea arbitru. Contra Olandei a fost Busacca, un tip meticulos, dar pe care Hiddink „l-a facut” din ochi, din vorbe si din semne. L-a certat pe elvtian cind incerca sa-i faca ordine pe banca, apoi il „incuraja” cu zimbete sa mai aiba grija si de van Basten, nu de alta, „dar am si eu o virsta”. Intre timp nu rata ocazia de „a-l alinia” cuviincios si pe „linior”, dar si sa urle pina la Akinfeev, care mai avea putin si-l lua la pumni pe capitanul Semak la o faza incilcita.