joi, 19 martie 2009

Rectorii poliţiştilor şi militarilor, îngropaţi în bani, case şi terenuri

Şefii şcolilor de poliţie şi armată se pot mândri cu averi de invidiat, strânse în ultimii ani. De la case şi maşini, la terenuri în zone de lux, rectorii comandanţi şi-au făcut plinul, la toate capitolele.

Conform declaraţiei de avere pe anul 2006, Costică Voicu, rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, deţine patru terenuri intravilane, în Snagov, Corbeanca, Voluntari şi Berevoieşti, o maşină, un apartament în Capitală şi o casă de vacanţă, pe care şi-a construit-o în anul 2001.

Voicu, remunerat anual cu aproape 200.000 de lei, are, de asemenea, patru conturi bancare, ce depăşesc, în total, 65.000 de lei. Omologii săi de la armată nu s-au lăsat, nici ei, mai prejos. Doru Gheorghe Safta, rectorul Academiei Tehnice
Militare din Bucureşti, este proprietarul a două terenuri, unul, de 5.200 metri pătraţi, în judeţul Sibiu şi unul de 2,85 hectare, în judeţul Ialomiţa, patru apartamente, dintre care unul în buricul Capitalei şi două maşini, încasând un salariu anual de peste 30.666 de lei.

La rându-i, Mircea Mureşan, rectorul Universităţii Naţionale de Apărare, „Carol I” din Bucureşti, deţine, împreună cu soţia, trei terenuri, dintre care două au fost cumpărate anul trecut, un apartament şi două maşini. În anul 2006, rectorul, remunerat anual cu 141.000 de lei, şi-a ridicat şi o casă în Cluj, ce are o valoare de impozitare de 220.000 de lei şi a contractat două credite bancare ce se situează în jurul a 89.000 de lei.

În ceea ce priveşte Academia Naţională de Informaţii, declaraţiile de avere sunt practic, secretizate, potrivit lui Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt al SRI, acest lucru fiind explicat prin faptul că „acestea nu intră sub incidenţa Legii Agenţiei Naţionale de Integritate, deoarece rectorii sunt şefi de unitate, nu de instituţie ( n.r. - ?!) şi pot reintra, oricând, în operativ”.

Lucrurile nu merg mai prost nici pentru universitarii şefi din civilie. De exemplu, Cornel Panait, rectorul Universităţii Maritime din Constanţa deţine, împreună cu soţia, două terenuri intravilane, unul în Năvodari şi unul în Agigea, cinci apartamente, trei case şi o vilă. De asemenea, Panait mai deţine 12 depozite
bancare în valoare de peste 240.000 de lei, 4 conturi cumulând 132.000 de lei şi fonduri de 93.000 de lei

Niciun comentariu: