joi, 19 martie 2009

Refinantarea nu mai salveaza, ci doar supraindatoreaza

Clientii care s-au imprumutat in valuta nu trebuie sa mizeze acum pe refinantare
pentru a scapa de ratele mari, pentru ca se indatoreaza si mai mult.

Deprecierea monedei nationale face ca ratele lunare platite la credite in valuta sa apese tot mai greu in bugetul familial. Daca pana acum problemele se puteau rezolva printr-o simpla refinantare, in aceasta perioada solutia refinantarii este contraindicata.
Timp de aproape doi ani, aprecierea cursului de schimb a creat impresia ca imprumuturile in moneda straina ar fi extrem de usor de rambursat si ca avertizarile bancii centrale ar fi neintemeiate. Acum, raportul euro-leu urca tot mai sus, riscul valutar devenind o adevarata problema.
Potrivit ultimelor date
publicate de BNR, rata medie a dobanzii la creditele in euro pentru locuinte aflate in sold este de 7,8%. Astfel, la un imprumut pe 30 ani in valoare de 50.000 euro, rata lunara reprezinta 360 euro (in absenta comisioanelor lunare). Daca in iulie, pentru a rambursa acesti bani erau necesari sub 1.130 de lei (la un curs de 3,13 lei/euro), acum trebuie scosi din buzunar cu 200 lei mai mult.
Iar cum cursul de schimb se apropie de pragul de 4 lei pentru un euro, tentatia de a apela la refinantare devine tot mai puternica, mai ales in cazul persoanelor care s-au indatorat pana la maximul capacitatii de rambursare.
Totodata, ofertele agresive de marketing
ale bancilor nu fac deloc viata
usoara celor care au luat credite in valuta. Bancile promit in reclame
dobanzi chiar mai mici de 6% la euro, ceea ce, evident, ar scadea semnificativ costul oricarui credit luat in trecut. ABN AMRO vinde credite in euro pentru locuinte la o dobanda de 5,75%, Piraeus Bank la 5,8%, iar Banca Romaneasca la 5,9%. La un credit de 50.000 euro, aceste oferte determina ca rata lunara sa coboare pana la 290 euro. In echivalent lei, clientul ar plati o rata de doar 1.070 lunar la cursul de 3,7 lei/ euro, obtinandu-se o economie de 300 lei fata de un imprumut mai vechi. Astfel, la prima vedere, solutia pare extrem de usoara. Din pacate insa, clientul va sta relaxat numai un an, atat cat sunt valabile aceste dobanzi „promotionale“. Ulterior, costul creditului va reveni la valorile initiale, iar costurile aferente refinantarii nici macar nu vor fi acoperite.

Capcane americane
Orice operatiune de acest fel necesita plata unui comision de rambursare anticipata pentru vechiul credit - in jur de 2% din suma achitata - si a comisioanelor de acordare pentru un nou credit - inca 1-2%. La o suma refinantata de 50.000 euro, cele doua comisioane insumeaza 4% - adica 2.000 euro. In schimb, rata lunara abia daca se micsoreaza cu 100 euro, ceea ce inseamna ca intr-un an - cat tine dobanda promotionala - se economisesc doar 1.200 euro. In total, clientul iese in pierdere si acumuleaza de multe ori o datorie suplimentara, in timp ce bancile castiga mai mult din comisioanele percepute. In Occident, aceasta strategie este denumita „flipping“, fiind una dintre cauzele care au condus in final la criza ce a cuprins piata ipotecara din Statele Unite. Ulterior, Federal Reserve a introdus restrictii mai dure pentru institutiile financiare, care sunt impiedicate acum sa refinanteze un client daca operatiunea nu conduce la reducerea costurilor totale ale datoriei. In Romania, nu exista nicio limitare din acest punct de vedere, astfel ca populatia risca sa cada prada unor asemenea capcane.
In general, refinantarile sunt recomandate atunci cand dobanzile pe piata cunosc o tendinta de scadere, ajungand sa fie mult mai mici decat cele platite de client. In prezent, tendinta este cu totul alta. In 2007, Banca Centrala Europeana a crescut dobanzile la euro cu un punct procentual si chiar daca in 2008 ele ar putea sa fie mentinute la acelasi nivel, faza de scadere a dobanzilor este inca departe.
De asemenea, contractarea unui imprumut in lei nu rezolva problemele celor care s-au indatorat prea mult in valuta. Excluzand ofertele promotionale pe perioade limitate, dobanzile la creditele in lei se apropie de 9%. Astfel, refinantarea unui imprumut in euro cu unul in lei conduce la cresterea ratei lunare. In plus
, perspectivele dobanzilor nu sunt deloc imbucuratoare. BNR abia a majorat rata dobanzii de politica monetara la 8%, iar analistii spun ca sunt sanse mari ca noi masuri similare sa fie adoptate in lunile urmatoare. Prin urmare, creditele in lei se vor scumpi si mai mult, refinantarea fiind astfel nerecomandata.

Niciun comentariu: