sâmbătă, 2 mai 2009

Showbizz, sex-scandal!

ubit al lui Betty de la Etnic se va ocupa de acum înainte şi de cariera ei muzicală.

Betty nu mai are motive să se teamă de fostul ei impresar, Radu Baron, cel care a ameninţat-o că o va da afară din trupa Etnic dacă nu se mai culcă cu el, căci, noul iubit, Zsolt Kapros, este decis să o apere. Culmea este că acesta s-a îndrăgostit de solistă, deşi iniţial trebuia să-i fie complice lui Baron în planurile sale de a-i distruge solistei cariera muzicală.

Ea se vede obligată, după scandalul sexual în care a fost implicat şi fostul ei iubit şi impresar Radu Baron, să renunţe la numele de scenă care a consacrat-o, Betty de la Etnic, înregistrat la OSIM de RBA, în favoarea numelui din buletin, Betty Stroe.

Chiar dacă Radu, impresar cu state vechi în domeniu, face tot posibilul să-i bage acesteia beţe-n roate, fosta solistă a trupei Etnic doarme liniştită, întrucât actualul iubit s-a oferit să-i fie şi impresar şi bodyguard.

Timp de cinci ani, ea n-a putut vorbi despre viaţa sa amoroasă, întrucât Radu Baron i-a interzis să facă vreo declaraţie:

“Nu aveam voie să spun că Radu este iubitul meu, deşi toată lumea se prinsese. Aşa a considerat că e mai bine, să nu se ştie că sunt implicată într-o relaţie, pentru a nu-mi pierde fanii. Oricum, cei cinci ani petrecuţi împreună au fost frumoşi, recunosc că m-a ajutat foarte mult, dar totul are un sfârşit, iar el nu s-a putut împăca cu ideea despărţirii”, a declarat Betty, pentru Click
!

Ironia sorţii face ca planul de răzbunare al iubitului rănit în orgoliu să se întoarcă împotriva lui, ca un bumerang, fapt dezvăluit de Zsolt Kapros, actualul iubit al solistei: “Radu voia să se folosească de mine pentru a-i face zile fripte lui Betty, supărat că a fost părăsit. Nu mi-au plăcut ideile lui malefice, aşa că am decis să o avertizez pe cea care ar fi trebuit să-i devină victimă:

“Eu şi Radu ne ştim de multă vreme, dar am renunţat la prietenia lui atunci când mi-am dat seama că se folosea de mine”, ne-a povestit el. Culmea e că, deşi lumea credea că el i-a furat iubita impresarului, de fapt, Radu a fost cel care l-a îmins pe Zsolt în braţele lui Betty:

“Ea nu voia să-mi spună că Baron încă o şantaja sentimental, dar când am aflat că vrea să o dea afară din trupă dacă nu continuă să se culce cu el, am hotărât să o iau la mine acasă”, spune Zso

Niciun comentariu: