marți, 11 august 2009

Irlanda vrea sa evite obtinerea comisarului pentru multilingvism

Fostul preşedinte al Parlamentului European Pat Cox este considerat favorit pentru a deveni comisar european în această toamnă, pentru a evita ca Irlanda să obţină portofoliul Multilingvismului, deţinut în prezent de România, relatează Irish Independent în ediţia electronică.

Cox este probabil singura personalitate irlandeză care ar putea obţine un portofoliu influent, iar numirea sa ar evita un scrutin pe care actualul Guvern nu l-ar putea câştiga. Potrivit unor surse de la Bruxelles, eurodeputaţii liberali din cadrul Fianna Fail fac presiuni asupra Guvernului pentru a-l numi pe Cox.
"După înfrângerea de la referendumul (privind Tratatul de la) Lisabona, poziţia irlandezilor este atât de slabă încât s-ar putea aştepta la portofoliul Multilingvismului, deţinut în prezent de România", a declarat o sursă de la Bruxelles. În calitate
de fost preşedinte al grupului liberal şi de fost preşedinte al PE, Pat Cox ar urma să aibă asigurat
un post influent în Comisia Europeană, conform sursei. Fostul eurodeputat a fost foarte util de-a lungul anilor şi are o relaţie de lucru pozitivă cu actualul Guvern irlandez. Deşi Mary Harney şi Noel Dempsey au fost consideraţi potenţiali succesori ai actualului comisar irlandez Charlie McCreevy, singura personalitate luată în considerare, care nu face parte dintre politicienii aleşi, este Pat Cox, conform unor surse.

Niciun comentariu: