apa Benedict al XVI-lea a afirmat vineri că Iisus Hristos oferă speranţă de pace în Orientul Mijlociu şi a apreciat că este posibilă depăşirea "recriminării" şi "ostilităţii", în timpul unei vizite la Sfântul Mormânt, la Ierusalim, relatează AFP si Mediafax.
"În calitate
de creştini, ştim că pacea la care aspiră acest teritoriu sfâşiat are un nume: Iisus Hristos", a declarat Benedict al XVI-lea în Biserica unde, potrivit tradiţiei creştine, Iisus a murit şi a înviat.
"«El este pacea noastră», El care ne-a reconciliat cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, punând capăt urii", a adăugat el. "Să ne lăsăm deci în mâinile sale toată speranţa pentru viitor, aşa cum, în ceasul
tenebrelor, el şi-a încredinţat sufletul în mâinile Tatălui", a continuat Papa. Suveranul Pontif a apreciat "că fructele amare al recriminării şi ostilităţii pot fi depăşite şi că un viitor de justiţie, pace, prosperitate şi cooperare poate să apară", amintind învăţătura biblică potrivit căreia istoria nu trebuie neapărat să se repete. "Mă rog pentru ca Biserica din Ţara Sfântă să se revigoreze permanent din contemplarea mormântului gol al Mântuitorului. (...) Aici, Hristos, un nou Adam, ne-a arătat că răul nu are niciodată ultimul cuvânt, că dragostea este mai puternică decât moartea", a mai declarat liderul Bisericii Catolice. Benedict al XVI-lea a sosit la Sfântul Mormânt la ora 07.00 GMT (10.00, ora României), în această zonă importantă a creştinismului în care coabitează mai multe rituri creştine, conform unei reglementări foarte stricte. El îşi încheie vineri pelerinajul în Ţara Sfântă.
Papa şi-a început vizita în Oraşul Vechi al Ierusalimului, în partea estică ocupată şi anexată a acestuia, printr-o "întâlnire ecumenică" la sediul Patriarhiei Greco-Ortodoxe cu reprezentanţi ai acestei instituţii. El a evocat "ruşinea divizărilor" dintre catolici şi ortodocşi în faţa Patriarhului ortodox grec Theophilos al III-lea, făcând apel la o "îndatorire ecumenică". "Mă rog ca întâlnirea noastră de azi să dea un nou elan lucrărilor Comisiei internaţionale comune pentru dialogul teologic între Biserica catolică de la Roma şi Bisericile ortodoxe", a adăugat el. Benedict al XVI-lea a mai subliniat că "se roagă ca aspiraţiile creştinilor din Ierusalim să fie înţelese ca fiind în armonie cu aspiraţiile tuturor locuitorilor săi, oricare le-ar fi religiile: exerciţiul libertăţii religioase, coexistenţa paşnică şi - pentru tineri mai ales - un acces deschis la educaţie şi la locuri de muncă, posibilitatea de a găsi locuinţe convenabile, în special pentru familii, şi oportunitatea de a beneficia şi de a contribui la stabilitatea economică". După vizita la Sfântul Mormânt, Papa a vizitat patriarhatul armean, apoi a participat la o ceremonie oficială la plecarea sa, vineri, la aeroportul internaţional Ben Gurion, în apropiere de Tel-Aviv.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu